Bine v-am găsit, oameni buni!

Suntem la început de nou an, 2019.
Suntem la început de nou an, şi totodată noi, comunitatea de CSGO-avulon.ro, ne aflăm în faţa unui nou început!
Dar, să mă fac înţeles!

Numele meu este Julien Tănase, sunt de profesie journalist, scriitor şi om de afaceri, iar în comunitatea de Counter-Strike, nick-name-ul meu este “Homer”.
De ce “Homer”? E simplu… Încă din copilărie am fost, şi voi rămâne continuu, câte zile oi mai avea de trăit, fascinat de dramatica epopee grecească, “Iliada şi Odiseea” sau de Războiul Troian, iscat de frumoasa Elena din Troia, război în care, în final şi-au pierdut viaţa, nume grele de celebrii eroi ai mitologiei greceşti, precum Ahile, Aiax, Patrocles, Antiloh, Odiseu sau troienii Hector, Deifob, Paris etc, astfel că, a mă folosi de numele celebrului poet grec, a fost şi continuă să fie, o reală onoare pentru mine.
Un alt motiv care m-a atras către acest nick-name, este şi faptul că această dramatică epopee grecească, a avut loc din cauza unei singure femei, Elena din Troia, care a reuşit să stârnească pasiuni în sufletele celor mai vestiţi eroi mitologici ai Greciei antice. Şi cum întotdeauna, îmi voi ridica pălăria în faţa unei femei inteligente şi pline de farmec, care ştie să ne joace pe degete, pe noi, bărbaţii, nu odată, ajungând ca în trecutul vieţii mele, deloc lipsite de aventură şi andrenalină, să las baltă totul, doar pentru a mă afla lângă femeia iubită, cred sincer că i-am oferit nick-name-ului folosit în comunitatea de CS, o reală bază motivaţională.

La finele anului trecut, am preluat destinele comunităţii de CSGO avulon.ro, devenind proprietarul acestei comunităţi de gamers, alcătuite din 4 servere de joc CS: GO.avulon.ro, CSGO.avulon.ro, AWPArena.ro şi ARENA.avulon.ro, servere care, între noi fie vorba, se află pe locurile fruntaşe, în statisticile din România şi mai ales în cele internaţionale, căci pe toate aceste servere de joc, există o reală şi numeroasă comunitate de jucători de Counter-Strike, care se joacă, relaxează şi se destinde, în stilul “Competitiv”, “AWP” şi stilul “Duel”, adică 1 versus 1.

De ce am investit în preluarea aceastei comunităţi, ce ţine de domeniul gamers-ului, şi care mai curând are legătură cu relaxarea şi destinderea decât cu scoaterea de profit financiar, dacă ar fi să ţin cont că preluarea comunităţii s-a făcut, ca în orice afacere, în urma unei tranzacţii strict-financiare?
De ce am investit într-o afacere care, în România zilelor noastre, mă obligă să investesc continuu bani, fără a avea un orizont foarte clar şi apropiat, de câştig financiar? M-au dat cumva afară, banii din casă?

Ei bine…
Pasiunea costă. Momentele de relaxare, pot costa şi ele. Ca şi nebunia…
Toate astea însă, nu mai contează, dacă ai o viziune a viitorului, pe care ştii că îl poţi schimba în bine, pentru tine şi întreaga comunitate. Şi nu doar pentru ea…
În rândurile ce urmează, vă voi prezenta, în stilul meu caracteristic, viitorul comunităţii de CSGO avulon.ro, văzut prin ochii şi fantezia scriitorului din mine!
……………………………..

Capitolul I

“Nea Costică” ştia că are de învăţat pentru Bac-ul de care nu-l mai despărţeau decât câteva luni de zile, dar acum avea alte planuri. O fi fost Bac-ul important pentru viitorul lui… “măi copile, fără Bac, cum naiba vrei să devii doctor?”… şi parcă şi acum, îi răsunau în urechi cuvintele tatălui său, plecat la dracu-n praznic, să muncească ca căpşunar, undeva, prin Spania, însă “Nea Costică” era deja hotărât.
La dracu, cu facultatea de medicină! În fond, el nu vroia să se facă doctor! Ba chiar i se făcea rău, când vedea sânge. Şi cum dracu să opereze el pe cineva, dacă va leşina în sala de operaţii? Uauuu… şi să vadă şi cadavre, buhăite şi umflate de apă, sau despicate şi tăiate de tren… asta chiar că nu erau imaginile pe care şi le dorea să le vadă, prea curând. Adică, ce curând. Deloc!
Pasiunea vieţii lui, jucatul jocurilor pe calculator, îi oferea acum posibilitatea, unică, mai ales decând pusese mâna, pentru prima oară în viaţa sa, pe primul “şoricel” de calculator, să se realizeze, ca jucător profesionist. Va deveni jucător profesionist de Counter-Strike! La dracu cu facultatea de medicină! Clar nu era pentru el!

“Nea Costică” intră în apartamentul micuţ, ducându-se glonţ, spre “templul” său, sau mai precis, spre cămăruţa semiîntunecată şi în mijlocul căreia trona, pe un birou din lemn masiv, monstruozitatea sa de calculator, ultimul răgnet, şi pe care abia îl achiziţionase din banii trimişi de tac-su, ca să se întreţină câteva luni de zile. Îşi cumpărase PC-ul, fără ezitare, împreună cu o tastatură mecanică, de gaming şi un mause special făcut pentru gaming, şi la care, ani de zile putuse doar să viseze. Să vezi ce ravagii va face de-acum înainte, cu ajutorul tehnologiei de ultimă apariţie, în întreaga comunitate! Din head-shot-uri, n-o să-i mai lase pe jucători! În special pe “Koala”, nemernicu’ ăla înfumurat, ce locuia în Anglia sau pe “Dudu”, celălalt afurisit de counter-ist, care mereu se puneau în contre verbale, cu el.
-Vă sparg, băăă dobitocilor!… Vă voi da clasă! Nici nu ştiţi de unde vă va veni pieirea! Când o să vă lovesc, o să spuneţi că v-a lovit trenu! Fraierilor!… începu să strige “Nea Costică”, în gura mare, izbucnind în râs, de unul singur, amuzat de imaginea care îi răsărise în minte şi-n care, adversarii săi de joc, “Koala” şi “Dudu” erau deja făcuţi arşice, căzuţi sub plumbul nemilos al armelor sale.
-Trebuie să devin profesionist! E şansa mea. Acum e şansa mea! Are dreptate Homer… Dacă dau totul din mine, pot trece de preselecţie şi voi face parte din cea de-a 6-a echipă a comunităţii! Voi ajunge şi eu la Beijing, la Campionatele Mondiale de CS!
“Nea Costică” se rotea prin cameră, vorbind cu glas tare. Era cuprins de starea aceea ciudată, pe care el o numea “febra gaming”-ului şi care, îi făcea sângele să îi fiarbă în vene, ori de câte ori era pe cale să ia o decizie, importantă pentru el.
Nu simţea nici un regret că nu vrusese să îşi urmeze părinţii în Spania, şi rămăsese singur în ţară, ca să-şi continue liceul. În fond, ce să facă el în Spania, când mai avea un an de zile şi termina liceul? Dacă ai săi vruseseră să devină “căpşunari”, era treaba lor! Fuseseră alegerea lor! Dar asta nu însemna că trebuia să îşi dea viaţa peste cap, ca să îi urmeze într-o ţară, despre care auzise, parcă la orele de Geografie că acolo, erau ucişi taurii în arene. Ce barbarism! Degeaba avea ţara aia un rege la conducere!
-Dragu’ mamii, te rog să nu stai ore-n şir, pe prostia aia de calculator, că o să-ţi strici ochişorii! îl rugase şi mama lui, la despărţirea din faţa autocarului care îi dusese pe părinţii săi undeva, la dracu-n praznic, într-un colţ al Spaniei, iar el, cu ochii plini de lacrimi… şi cum să nu izbucnească în plans, în faţa mamei sale, răvăşită sufleteşte pentru că trebuia să îl lase singur, pentru o perioadă necunoscută de timp… reuşise doar să clatine din cap, ca să-şi liniştească mama.
-Lasă, mamă, că va fi bine! O să vorbim la telefon… îi spuse, într-un final “Nea Costică”, simţind că un nod invizibil i se pusese în gat.
Trecuseră multe mii de ore de la aceea despărţire, şi multe sute de mii de minute petrecute de “Nea Costică”, doar pe calculator, jucându-se Counter-Strike. După plecarea alor săi, ”Nea Costică” lipsise de la şcoală aproape un semestru, închis în micuţul său apartament, şi stând în faţa calculatorului, fie noapte sau zi, fără să realizeze cum trecea timpul. Noroc că existau serviciul de catering şi livratorii de pizza, şi-şi putuse comanda mâncarea acasă, altfel, ar fi murit de foame!

“Nea Costică” adora pur şi simplu, jocul intitulat Counter-Strike! Era un shooter în care două echipe, alcătuite din poliţişti FBI şi terorişti, se împuşcau între ei, pe câteva hărţi foarte bine gândite de producătorii jocului, ce prezentau părţi din diverse oraşe, sau gang-uri de străzi şi clădiri, de tip oriental. Apăruse şi o hartă cu o bază de submarine, pe care teroriştii trebuiau s-o arunce în aer, iar FBI-ul s-o salveze cu preţul vieţi lor, de explozia bombelor plasate strategic de către teroriştii pe care mai nou, “Nea Costică” îi numise “ISIS”, după numele unor terorişti dintr-o grupare  existentă undeva prin Orientul mijlociu, şi care făcea ravagii în întreaga lume, după cum văzuse el în reportajele difuzate la televizor.
Într-un timp relativ scurt, “Nea Costică” reuşise să-şi facă un adevărat renume, în lumea counter-iştilor, devenind pe zi ce trecea, tot mai bun în mânuitul armelor de diferite calibre şi lovirea adversarilor săi, din diverse poziţii. Când numărul său de head-shot-uri… loviturile de glonţ care doborau adversarul, lovit exact în mijlocul frunţii… deveniseră un real palmares, “Nea Costică” ştia că devenise un jucător de Counter-Strike, nu bun, ci printre cei de calibru, adică din Top 10, din întreaga comunitate în care juca.
Şi atunci, în adâncul sufletului, “Nea Costică” începuse să tânjească după ceva mai mult. Îşi dorea să participe la competiţiile profesioniste de Counter-Strike, care se desfăşurau în întreaga lume. Competiţii internaţionale de jucători profesionişti, care câştigau inclusiv bani, în urma participării la acele concursuri, şi pe care le urmărise, când fuseseră transmise, live, difuzate pe Steam.
Culmea era că aceste competiţii se desfăşurau peste tot în lume, iar Coreea de Sud introdusese jocul de Counter-Strike, inclusiv în viitoarea Olimpiadă, în vreme ce, până şi Moldova vecină avea o Ligă profesionistă, care îşi trimitea echipele să participe la concursurile internaţionale. Doar în România, nu se întâmpla nimic şi nici nu participa cu vreo echipă de Counter-işti, la vreo competiţie internaţională. De parcă ţara asta era blestemată, iar jucătorii de Counter-Strike, vorba aia… “existau,  dar lipseau cu desăvârşire!”

Capitolul II

Într-o zi, în timpul unei discuţii telefonice, “Nea Costică” îşi luase inima-n dinţi, şi mai pe ocolite, mai cu fereală, îl întrebase pe tatăl său, dacă nu cumva a auzit în Spania, de jucători profesionişti de Counter-Strike. Regretase aproape instantaneu, că pusese întrebarea, căci tatăl său îi şi urlase în telefon; “Lasă dracu jocurile pe calculator, şi revino la realitate! Ce counterişti crezi că există pe străzile de aici? Acum vrei să te faci poliţist? Să mori ca prostu, înjunghiat de vreun criminal? Prostule… fă-te doctor, ca să vină lumea cu plicul la tine. Sau vrei să ajungi căpşunar, ca mine şi măta?”
Nu trecuse încă destulă apă pe Olt, de la discuţia avută de “Nea Costică” cu imposibilul său tată, că pe piaţa comunităţi de Counter-Strike, din România, se petrecu o schimbare de proporţii, care acum, le oferea şi jucătorilor români de Counter-Strike, şansa de a ajunge să joace în concursurile internaţionale, din străinătate.
Întreaga comunitate de Counter-Strike fusese preluată de un afacerist, pe care “Nea Costică” îl întîlnise pe serverele de joc, jucând sub nick-name-ul “Homer”, şi care, se juca Counter-Strike, doar pentru distracţie şi relaxare. “Homer”, nu era tocmai vreun jucător căruia “Nea Costică” să îi acorde atenţie, căci nu făcea parte din lista sa de “adversari de Top 10”, cum erau “Haş”, “Talibanu”, “Koala” sau “Dudu”, sau fata aia afurisită, Alexia, care, e drept că era foarte bună jucătoare de CS şi făcea ravagii ori de câte ori intra în competiţiile de pe comunitate, totuşi “Nea Costică” nu o putea ierta prea uşor, pentru că fata, fiind şi admin de joc, îi dăduse câteva Gag-uri, tăindu-i microfonul în timpul unor competiţii, fapt ce făcuse ca echipa “Lu’ “Nea Costică” să piardă meciurile, căci fără microfon, nu-şi mai putuse coordona coechipierii. Ei bine, însă “Homer” îi atrăsese atenţia, pentru că devenind admin pe serverul de joc şi având dreptul de a supraveghea şi chiar pedepsi jucătorii care încălcau regulile de joc, hotărârile şi deciziile sale, îl deosebiseră de ceilalţi admini, căci se dovedise că “Homer” era îngăduitor cu jucătorii care, uneori, prinşi de pasiunea mistuitoare a jocului, mai uitau de articolele din regulamentul de joc, deciziile sale de pedepsire fiind ceva mai îngăduitoare.
Nu acelaşi lucru îl putea spune “Nea Costică”, despre alţi admini, însă  “Homer” reuşise să i se facă simpatic, astfel că ajunsese chiar să îi asculte sugestiile, când acesta i le dădea, legat de atmosfera de pe server. Ba, dacă era cinstit cu el însuşi, “Homer” îl ajutase de câteva ori, când îşi pierduse cumpătul şi riscase să ia câteva Gag-uri şi chiar terifiantul Ban, care-l putea trimite direct pe tuşă, fiindu-i blocat accesul la joc, pentru câteva zile sau chiar mai mult. Noroc că “Homer” fusese îngăduitor cu el şi preferase să-i ierte comportamentul, uneori irascibil!
Şi exact acest admin, adică tocmai “Homer”, i-a pricinuit surpriza vieţii sale, de pasionat jucător de Counter-Strike, când, după ce acesta a preluat conducerea întregii comunităţi de jucători, a anunţat oficial, care va fi viitorul acesteia; comunitatea va furniza echipele de jucători de Counter-Strike, care, în urma unor preselecţii, vor trece la profesionişti şi vor reprezenta România, la jocurile internaţionale, fiind sponsorizate de firmele conduse de “Homer” şi partenerii de afaceri pe care îi avea alături de el.
Şi culmea tuturor nenorocirilor, tocmai el, “Nea Costică”, urmărit parcă de-un blestem, căzuse până acum, la toate cele 5 preselecţii, ţinute pentru formarea echipelor ce urmau să participe la Concursul Internaţional de Counter-Strike, care aveau să aibă loc la Beijing, în Japonia. Să nu dea damblaua peste el şi să se arunce de la etaj? Noroc că locuia la parter!

Doar el ştia prin ce chinuri trecuse, văzând că nu trece de baremuri şi că nu este ales în nici una dintre echipe, după participarea la cele 5 preselecţii! Până şi nesuferitul de “Koala”, adversarul său, de viaţă şi de moarte, fusese ales să fie rezervă, la limită ce-i drept, a echipei a 5-a, în vreme ce “Dudu” se calificase în echipa a 2-a, iar “Talibanu” şi afurisita aia de “Alexia”, făceau deja parte, împreună, din prima echipă, care-l avea pe “Haş” lider de necontestat. Doar el, tocmai el, “Nea Costică”, cel mai celebru shooter-ist din această comunitate, nu reuşise să treacă de nici una dintre preselecţii, de-l apucase disperarea. Îi venea să dea de pereţi, cu mausul şi tastatura de milioane, pentru care era atât de invidiat!
Mai avea însă, un ultim licăr de speranţă; mai putea prinde încă calificarea în cea de-a 6-a şi ultima echipă de jucători, cu care România participa la concursul internaţional. Ultima lui şansă!
Şi tocmai azi, urma să se desfăşoare şi această ultimă preselecţie, pentru formarea celei de-a 6-a echipe, de Counter-Strike!
Ultima lui şansă, din acest an, să ajungă jucător profesionist!
“Nea Costică”, aflat parcă în transă, îşi privi cu atenţie, tastatura mecanică, mausul şi ecranul PC-ului. Simţea că era pregătit să facă faţă baremurilor şi chiar să le depăşească, căci mai ştia şi că nu reuşise să treacă de preselecţiile trecute, din cauza unor greseli de căcat, făcute din cauza emoţiilor. D-ne, dacă n-ar mai fi semănat cu mama lui, care era atât de emotivă, de leşina doar dacă vedea o muscă fără aripi! De ce dracu o fi moştenit-o, tocmai pe ea?
Şi, fără să mai stea pe gânduri, împins parcă de la spate, de o forţă invizibilă,  “Nea Costică” se duse în colţul cel mai întunecat al cămăruţei sale, şi pentru prima oară, după foarte mulţi ani, se aşeză în genunchi, în faţa icoanei ce trona pe peretele semi-întunecat.
-“D-ne!… Tatăl nostru care eşti în Ceruri… Ajută-mă, te rog, să trec de preselecţie!”

Capitolul III

-“Deşteaptă-te române/Din somnul cel de moaarte/În care te-adânciră/Barbarii de duşmaaani…”
“Nea Costică” avea ochii în lacrimi! Aflat, alături de echipa sa, pe cea mai înaltă treaptă a podului de premiere, emoţiile pe care reuşise să şi le stăpânească atât de bine, de-a lungul întregii competiţii, îl copleşiseră în valuri de nestăvilit. Se afla în echipa câştigătoare a Marelui Trofeu, după ce, în Marea Finală, îi învinsese pe englezi, pe coreeni şi pe japonezi. Pe ultimii, chiar la ei, acasă!
De pe înaltul podium, “Nea Costică”, printre lacrimi, îi văzu, în mijlocul echipelor din care făceau parte, aflate undeva, la baza podiumului, pe “Haş”, “Talibanu”, pe “Dudu” alături de “Koala” şi chiar şi pe “Alexia”, care îl priveau, cu toţii, admirativ şi fericiţi, pentru succesul lui, avut cu echipa sa. La urma urmei, România câştigase Marele Trofeu al Concursului de Counter-Strike! Iar “Nea Costică”, făcea parte tocmai din echipa României, care câştigase Marele Trofeu!
“Homer”, şeful delegaţiei echipelor româneşti, îi făcuse deja transferul în cont, a celor 5000 euro, partea sa de câştig financiar, obţinut în urma victoriilor obţinute de-a lungul întregului concurs, asigurându-l că de-acum, va face parte, oficial, din echipa profesionistă a României, care va participa la toate concursurile internaţionale. Preselecţiile deveniseră de-acum, de domeniul unui vis urât, căci îşi câştigase locul în echipă, pe merit.
În mijlocul freamătului mulţimii de spectatori, şi ascultând, plin de emoţie,  imnul naţional al ţării sale, ce parcă umplea cu versurile sale, uriaşa arenă japoneză în care se ţinea Premierea, “Nea Costică” îşi aminti de vorbele tatălui său, cu care discutase, chiar înainte de ultima finală a concursului; “Băiete… ce pot să-ţi mai spun? Probabil sunt prea bătrân pentru vremurile astea. Dă-i bătaie şi continuă-ţi visul, căci cu siguranţă, e mai bine să-ţi câştigi existenţa din jocul ăla stupid, decât să te doară spatele, cocoşat pe plantaţiile astea, de căpşuni!”
“Nea Costică” îşi şterse lacrimile şi privi mulţimea de spectatori, de toate vârstele care, în picioare, aplauda frenetică şi îi ovaţiona. Ştia că în acele clipe, trăia cele mai frumoase momente, avute până atunci, în viaţa sa. Momente pe care, şi le dorea să nu se mai termine, niciodată.

FINE