
Da! Aţi înţeles bine! avulon.ro, care are în componenţa sa, 4 servere de joc CS – 2 combat, 1 AWP şi 1v1 – s-a mai îmbogăţit cu un server de joc, şi-anume, cu un server de joc „Zombi”!
Recunosc, acesta este cadoul meu de „Moş Crăciun”, pentru comunitatea de jucători de CSGO, deservită de Staff-ul Administrativ şi de Conducere al serverelor avulon.ro, mai ales când am înţeles că în România sunt foarte puţine servere de joc „Zombi”, şi când spun puţine, cred că pot spune fără să greşesc, că la ora actuală, pe piaţa românească există doar unul singur. Prin urmare, al nostru va fi al doilea server cu asemenea specific.
Doar de noi depinde să facem acest server, mai mult decât cunoscut, şi chiar „să-i luăm faţa” serverului apărut ceva mai vremelnic, în statisticile de joc. De noi şi de profesionalismul cu care ne vom face treaba, ca jucătorii de CS pe care eu şi colegii mei îi deservim în calitate de administratori, să se poată simţi în elementul lor, iar în orele pe care le dedică jocului pe serverele avulon.ro, să se relaxeze şi să uite pentru câteva clipe, de problemele cotidiene cu care noi, românii, ne confruntăm zi de zi.
Serverul de joc „Zombi”, actualmente în probe, va fi disponibil în cel mai scurt timp, data apariţiei sale oficiale, pe piaţă, fiind anunţată public pe toate serverele comunităţii avulon.ro, şi nu numai. Şi, of course, şi pe acest site.
Le urez tuturor jucătorilor de CS, cu sânge rece în vene şi celor însetaţi de sânge virtual uman, „spor la killer-eală!”
CEO
Julien Tănase
NOTA: Începand cu data de 14 ianuarie 2019, serverul de “ZOMBI” este functional!