În atenţia jucătorilor de CSGO! 30 APRILIE 2019! PÂNĂ LA ACEASTĂ DATĂ S-A PRELUNGIT TERMENUL DE ÎNSCRIERE A ECHIPELOR ÎN Concursul CSGO pe echipe (5vs5), intitulat „ULTIMATE HEADSHOT”, cu premii în valoare de peste 3000 euro!

În atenţia jucătorilor de CSGO! 30 APRILIE 2019! PÂNĂ LA ACEASTĂ DATĂ S-A PRELUNGIT TERMENUL DE ÎNSCRIERE A ECHIPELOR ÎN Concursul CSGO pe echipe (5vs5), intitulat „ULTIMATE HEADSHOT”, cu premii în valoare de peste 3000 euro!

379 views
7

Bine v-am regăsit, stimaţi jucători de CSGO!

În ultimele 3 zile, adică vineri, sâmbătă şi duminică, pot spune că parcă s-au trezit din somn, toţi căpitanii de echipe care au vrut să-şi înscrie echipa în acest concurs!
Ca un făcut, cu toate că pentru înscrierea în concurs, s-a avut la dispoziţie 2 luni de zile, timp berechet din punctul meu de vedere, pentru ca o echipă de jucători de CSGO, fie ea alcătuită din jucători împrăştiaţi în întreaga ţară sau cu unii membri locuind chiar şi în străinătate, să se poată înscrie în acest concurs, ei bine… realitatea a făcut ca mare parte din capitanii de echipă care solicitaseră formularul de înscriere, să înceapă să se „înghesuie”, la înscriere, abia în ultimele 3 zile!
Felicitări! Chiar suntem români, get-beget şi văd că nici măcar în gamers, nu am reuşit să ne debarasăm de meteahna asta, ieftină şi păguboasă, de a lăsa pe ultima sută de metri, realizarea sau atingerea unui obiectiv!

În fine. Gata cu criticile!

La şedinţa de pe TS avulon.ro, care a avut loc între organizatorii acestui concurs şi căpitanii echipelor înscrise în concurs, s-a luat hotărârea ca termenul de înscriere în concurs să fie prelungit până la data de 30 aprilie 2019, orele 20,00.
Motivul; foarte multe echipe reuşiseră să-şi trimită actele pentru înscriere însă documentele nu erau complete. Prin urmare, nu era tocmai fair-play să nu oferim sansa la inscriere şi acestor echipe, doar pentru câteva mici neatenţii.

Ce s-a discutat în şedinţa de pe TS va rămâne deocamdată, doar între organizatori şi căpitanii de echipe prezenţi. Aşa şi este corect. Însă, iată câteva date pe care oricum intenţionam să le facem publice:

  • – Până în ziua de 14 aprilie 2019, orele 18,00, au fost făcute un număr de 112 solicitări de formular de înscriere în concurs, a echipelor.
  • – Până în data de 14 aprilie 2019, orele 19,30 erau deja înscrise oficial în concurs, un număr de 42 de echipe, iar alte 12 echipe aveau actele trimise pentru înscriere, însă acestea nu erau încă complete!
  • – In concurs s-a înscris cu toate actele in regulă, şi echipa NEXUS Gamers, echipă de jucători profesionişti români, de CSGO! Pentru iniţiaţi, prezentarea lor nu îşi mai are rostul, iar pentru neiniţiaţi… citiţi pe „Goagăl” despre realizările acestei echipe, de jucători români!
  • – Echipa Red Fear Esports, o altă echipă de jucători profesionişti de CSGO, se află la distanţă de un singur act lipsă, pentru a fi înscrisă oficial în această competiţie! Unul dintre membrii echipei, e fost jucător al echipei Nexus Gamers, şi deja se întrevede un meci mai mult decât tensionat şi interesant, între aceste 2 echipe de jucători profesionişti! Asta, dacă ambele echipe ajung în finală şi nu se vor poticni pe traseul competiţional!
  • – Este foarte posibil ca organizatorii acestei competiţii, să ofere un premiu bonus, de 500 de euro echipei/echipelor care va/vor bate aceste 2 echipe de jucători profesionişti, descalificându-le din competiţie! (500 de euro pentru înfrângerea echipei Nexus şi alţi 500 de euro pentru înfrângerea echipei Red Fear Esports!)
  • – Premiile bonus nu sunt valabile decât pentru echipele care vor înfrânge în competiţie, aceste 2 echipe de profesionişti.
  • – Organizatorii competiţiei vor oferi, ca bonus, pentru echipa care va câştiga competiţia, în afară de premiul în bani – 1000 euro – şi un trofeu, alcătuit din 5 statuete suflate în aur (precum premiul Oscar, în filme) reprezentând 5 jucători de CSGO; 3 CT si 2 Tero!
  • – Următoarea şedinţă cu căpitanii de echipe  înscrise în concurs, va avea loc în data de 5 mai 2019, orele 20,00, când se vor cunoaşte toate echipele înscrise în concurs şi se vor stabili datele şi orele de desfăşurare ale meciurilor din competiţia care va începe oficial, în data de 9 mai 2019.
  • – Pentru LAN, la şedinţă se va anunţa şi locaţia în care vor avea loc semifinalele şi finala competiţiei de CSGO „Ultimate Headshot”!

CEO
Julien Tănase
HOMER